Chapters Home

Un actor global - Impactul Parlamentului European în străinătate

O scurtă privire la modul în care Parlamentul European, în cooperare cu alte instituții ale UE, protejează și promovează valorile și interesele cetățenilor europeni din întreaga lume.

Acasă la instituţiile europene

Nu vă e clar ce rol joacă fiecare dintre principalele instituţii ale UE? Faceţi un tur rapid al acestora cu EuroparlTV.

Între liniile de partid: Grupurile politice

Dacă inviți 751 de persoane la o petrecere, ești nevoit să găsești cea mai bună modalitate de organizare a acesteia. Sau poți face ceea ce face Parlamentul European și să ai opt partide diferite! Cei 751 de membri ai Parlamentului și grupurile cărora aceștia le aparțin reprezintă opinii care provin din întregul spectru politic al Uniunii Europene. Acest scurt film de animație explică modul în care sunt alcătuite aceste grupuri politice și cu ce se ocupă deputații din cadrul acestora.

Delegațiile PE, actori cu impact global

Criteriile de aderare la UE, soluționarea conflictelor, relații economice... Delegațiile eurodeputaților lucrează la aceste subiecte și la multe altele, atunci când se întâlnesc cu omologii lor din întreaga lume.

Explicații despre comisii

De la bugete la afacerile externe, Parlamentul European abordează multe probleme complexe. Dacă toți cei 751 de membri ar dezbate aceste probleme împreună, ar fi prea mulți bucătari în bucătărie! Parlamentul a găsit o rețetă mai bună pentru luarea deciziilor, prin crearea mai multor comisii. Satisfaceți-vă apetitul pentru cunoaștere aflând mai multe despre comisiile Parlamentului și activitățile acestora.

Investigarea biroului: un organism al Parlamentului European

În cadrul activității sale, biroul este implicat în chestiunile de ordin financiar, administrativ și organizatoric ale Parlamentului European. Și, totuși, pun pariu că încă credeți că nu știți destul despre acesta. Cine face parte din birou? Și care sunt exact responsabilitățile acestora? Prin această animație, se demistifică o aripă importantă a proiectului european.

Legiferarea în UE

Sistemul de control și echilibru care ajută la garantarea unui proces reprezentantiv.

Preşedintele Parlamentului European

Cine, ce, cum şi cu ce prerogative? O scurtă introducere în funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Parlamentul European în câteva cuvinte

Activitatea Parlamentului European are un impact direct asupra cetăţenilor din toată Europa, dar cine face ce, unde şi cum?

Ce este un eurodeputat?

Un ghid animat cu informaţii esenţiale despre membrii Parlamentului European.

Let’s talk

Cumpără, foloseşte, aruncă: spargerea cercului vicios

Eurodeputaţii militează pentru o înlocuire a economiei tradiţionale cu un concept de economie circulară, menit să conserve resursele prin intermediul reutilizării şi proiectării inovatoare a produselor.

Animale clonate - dumneavoastră le-aţi mânca?

În Europa, animalele clonate nu au intrat în lanţul de aprovizionare cu alimente - încă - dar nici nu sunt interzise. Legislaţia UE privind clonarea se dovedeşte greu de tranşat.

Protecţia datelor: probleme şi soluţii

În 2015, majoritatea europenilor se declarau îngrijoraţi că nu aveau controlul asupra informaţiilor furnizate online. Noile reguli pentru protecţia datelor ar trebui să le redea acest control.

Opiniile europenilor despre imigraţie

Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European, europenii văd în imigraţie una dintre principalele provocări pentru UE, iar majoritatea susţine o mai bună distribuţie a azilanţilor. Însă opiniile naţionale diferă.

Egalitatea de gen: Cum poate fi grăbit ritmul greoi al progresului

Progresul este evident pentru femeile din toate sectoarele, dar pe fondul persistenței inegalităților majore se fac auzite voci care cer Europei să deschidă calea către paritatea între genuri și să accelereze schimbarea.

Get the picture: profesionişti fără frontiere

Cardul profesional european: biletul pentru libera circulaţie a profesioniştilor, vizând eliminarea întârzierilor nejustificate şi a birocraţiei în recunoaşterea diplomelor.

A venit vremea pentru armata UE?

Poate stabili Europa o nouă direcţie pentru securitate şi apărare? Analizăm politica existentă, originile sale şi ce ar putea aduce viitorul.

Solicitarea de azil în UE

Ce se întâmplă mai precis când cineva cere azil în UE? Aflați definiția azilantului, care sunt drepturile și obligațiile acestuia și cum decurge procesul.

Parlamentul de lângă dumneavoastră

Aveți întrebări despre Parlament? Ați visat vreodată să luați parte la dezbaterile despre problemele UE? Fiecare stat membru are un Birou de informare, gata să vă răspundă la întrebări.

Ce este un eurodeputat?

Un ghid animat cu informaţii esenţiale despre membrii Parlamentului European.

The European Parliament and you

Un actor global - Impactul Parlamentului European în străinătate

O scurtă privire la modul în care Parlamentul European, în cooperare cu alte instituții ale UE, protejează și promovează valorile și interesele cetățenilor europeni din întreaga lume.

Acasă la instituţiile europene

Nu vă e clar ce rol joacă fiecare dintre principalele instituţii ale UE? Faceţi un tur rapid al acestora cu EuroparlTV.

Între liniile de partid: Grupurile politice

Dacă inviți 751 de persoane la o petrecere, ești nevoit să găsești cea mai bună modalitate de organizare a acesteia. Sau poți face ceea ce face Parlamentul European și să ai opt partide diferite! Cei 751 de membri ai Parlamentului și grupurile cărora aceștia le aparțin reprezintă opinii care provin din întregul spectru politic al Uniunii Europene. Acest scurt film de animație explică modul în care sunt alcătuite aceste grupuri politice și cu ce se ocupă deputații din cadrul acestora.

Delegațiile PE, actori cu impact global

Criteriile de aderare la UE, soluționarea conflictelor, relații economice... Delegațiile eurodeputaților lucrează la aceste subiecte și la multe altele, atunci când se întâlnesc cu omologii lor din întreaga lume.

Delegațiile PE, actori cu impact global

Criteriile de aderare la UE, soluționarea conflictelor, relații economice... Delegațiile eurodeputaților lucrează la aceste subiecte și la multe altele, atunci când se întâlnesc cu omologii lor din întreaga lume.

Explicații despre comisii

De la bugete la afacerile externe, Parlamentul European abordează multe probleme complexe. Dacă toți cei 751 de membri ar dezbate aceste probleme împreună, ar fi prea mulți bucătari în bucătărie! Parlamentul a găsit o rețetă mai bună pentru luarea deciziilor, prin crearea mai multor comisii. Satisfaceți-vă apetitul pentru cunoaștere aflând mai multe despre comisiile Parlamentului și activitățile acestora.

Investigarea biroului: un organism al Parlamentului European

În cadrul activității sale, biroul este implicat în chestiunile de ordin financiar, administrativ și organizatoric ale Parlamentului European. Și, totuși, pun pariu că încă credeți că nu știți destul despre acesta. Cine face parte din birou? Și care sunt exact responsabilitățile acestora? Prin această animație, se demistifică o aripă importantă a proiectului european.

Legiferarea în UE

Sistemul de control și echilibru care ajută la garantarea unui proces reprezentantiv.

Legiferarea în UE

Sistemul de control și echilibru care ajută la garantarea unui proces reprezentantiv.

Preşedintele Parlamentului European

Cine, ce, cum şi cu ce prerogative? O scurtă introducere în funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Parlamentul European în câteva cuvinte

Activitatea Parlamentului European are un impact direct asupra cetăţenilor din toată Europa, dar cine face ce, unde şi cum?

Parlamentul de lângă dumneavoastră

Aveți întrebări despre Parlament? Ați visat vreodată să luați parte la dezbaterile despre problemele UE? Fiecare stat membru are un Birou de informare, gata să vă răspundă la întrebări.

Stagiile: Experienţă nemijlocită la UE

Ştiaţi că Parlamentul oferă stagii pentru tineri? Aflaţi împreună cu Adela şi Freddie cum vă puteţi înscrie şi ce gen de experienţă aţi putea dobândi şi voi.

Ce aşteptaţi de la UE?

Un sondaj efectuat printre aproape 28.000 de europeni a constatat că marea majoritate doresc ca UE să fie mai activă în combaterea şomajului, terorismului, imigraţiei şi fraudei fiscale.